GRĂDINA IELELOR
UN LOC
GRĂDINA IELELOR
UN LOC
GRĂDINA IELELOR
UN LOC

Grădina Ielelor

Totul despre ea

Un cort, sub clar de lună. O grădină cu trandafiri. O vatră de foc, ca pe vremuri. O livadă, bună pentru plimbări. Un lac, pe malul căruia ar merge o carte bună. Pe scurt, odihnă, natură, liniște. Pe scurt, Grădina Ielelor.

Una e să vorbești despre natură și să crezi că o înțelegi, și alta e să fii acolo, printre pomi, unde fruntea ta se atinge de frunze și unde tălpile tale umblă în iarbă. Grădina Ielelor, din satul Sâmbăta de Sus, e locul unde te împrietenești cu natura. Avem cel mai mare spațiu pentru corturi și rulote din România, avem cele mai liniștitoare spații de recreere la care te puteai gândi, avem lacuri, terase, vetre de foc, avem acces pentru animalele de companie, avem dușuri, chicinete, iluminat, livezi, zmeură, mure. Avem tot ce trebuie pentru ca vacanța ta să aibă de toate: confort rustic, intimitate ideală, utilități complete, acces ușor. Toate astea, aproape de Făgăraș, în inima României.

În cuvinte simple, Grădina Ielelor e locul potrivit pentru vacanța simplă, în natură, cu cortul sau rulota. E locul larg, verde, intim, care chiar există, care chiar se află pe Pământ. Așa că, de fapt, noi suntem concediul la care visai. Noi suntem wallpaper-ul de pe desktop. Noi suntem imaginea cu priveliști, aia idilică, la care te gândești când închizi ochii și visezi la tihnă. Noi suntem Grădina Ielelor, un vis posibil, gata împlinit. Poftiți la noi. Ușa de lemn, pe care veți intra, e ca ușile de pe vremuri. Va scârțâi a lemn vechi.

Ce este, de fapt, Grădina?

E un areal imens, întins pe șase hectare, complet împrejmuit, păzit 24/24h, împărțit în trei zone: camping, glamping, evenimente. Fiecare dintre ele are propria rânduială, propria identitate, astfel încât, ajungâng la zona de glamping, să îți placă într-un mod diferit de cum îți plăcea când erai, să spunem, la corturi și rulote. Sau, când ești în zona de evenimente, să știi că ești acolo, fiindcă nimic altceva din Grădină nu seamănă cu spațiul acesta intens, de eveniment, unde pulsul activităților te țin treaz până seara târziu.

Poate ne vei întreba ce prețuri avem. Nu-i bai, îți vom spune. Pe site găsești toate tarifele, puse cap la cap. Dar ele nu înseamnă mare lucru. Ce preț poate avea, până la urmă, clipa în care te trezești, dimineața, în parfumul cimbrișorului pe care îl găsești mai peste tot sau al unei grădini cu trandafiri?

Știi cine suntem noi?

Suntem cei care am vrea să fim în locul tău. Pe cuvânt de onoare. Am vrea, măcar pentru o secundă, să nu fim gazde, ci turiști. Am vrea să vedem cum e să fii omul ăla care aude pentru prima oară în viața lui de Grădina Ielelor, își închipuie cam ce ar putea fi și, în curiozitatea sa de călător potențial, își dorește s-o vadă cu ochii lui. Vrem și noi asta.

Nu se poate, însă. Gazde fiind, nu putem fi în locul tău. Ceea ce, însă, putem face este să te asigurăm că vom fi gazde bune. Suntem cei care am creat „Grădina Ielelor” de la faza de gând și vis, până la faza „de cheie”. N-a fost ușor – nici nu trebuia să fie –, n-a fost rapid, n-a fost fără obstacole. Tocmai de-aia poți fii sigur că, dacă am fost dispuși să trecem prin atâtea, astfel încât Grădina Ielelor să fie cum este, înseamnă că într-adevăr ne-am dorit ca Grădina să existe. Ne-am dorit ca tu, cel care citești aici, să fii turistul nostru.